CINEFURĂĂLAE

De așteptat ar fi să încep cu zicatoarea aia cu oul și cu boul, dar eu voi cita un cântecel: „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen/ Și pentru că nu se rupea, a mai chemat un elefant…”. Și din păcate nu, nu plătim nemțește – la masa la care sunt, plătesc doar eu. La masa ta – doar tu, și ai-ho mai departe, chiar dacă nu stăm singuri la mesele noastre, iar comesenii comanda specialitatea bucătarului.

Trasul spuzei pe cartofii personali și șpăguța băgată în buzunarul care „trebuie” sunt atât de normale la români, încât se poate spune – fără să se greșească – că e un obicei folcloric specific românesc.

Mă voi abține de la a mai da și alte referințe culturale pentru a nu părea că încerc să par vreun citit. Știți ce asasinează poporul ăsta? Lipsa de mândrie – nu, ci lipsa de responsabilitate. Diferența dintre tine și cel mai bun tu constă în decizia de moment. Și pentru că e o expresie filosofică demonetizată până la derizoriu, voi argumenta la ea până o voi reașeza acolo unde i se cuvine locul.

Argumente cu alineat:

  • Când iei ce nu e al tău, cineva e victimă;
  • Când dai degeaba, familia ta e victimă;
  • Ceea ce ți se cuvine ține de context: ai muncit – ți se cuvine, n-ai muncit – nu ți se cuvine. Inversează-le și cineva va fi o victimă;
  • Creșterea numărului de victime e exponențială în funcție de poziția socială în care te afli, atunci când încurajezi contexele primelor două puncte și susții reversul valorilor expuse la cel de-al treilea.
  • Să alegi să nu fi sau să nu creezi o victimă, trebuie să înțelegi situațiile expuse mai sus.

Cândva, un lăutar m-a învățat să cânt și pe mult, și pe puțin, că e muncă cinstită. Furatul puțin sau mai mult, tot furat e. Nici nu contează obiectul acțiunii, întotdeauna va fi o victimă în ecuație. Deunăzi, mă aflam pe holul unei clinici de oftalmologie excelentă, care dispune de chirurgi senzaționali. Până aici, informația oferită e că mă aflam acolo pentru o operație. O poveste nu e bună dacă protagonistul – un om obișnuit – nu e într-o situație extraordinară. Povestitorul – eu – martor pasiv, protagonistul și doctorul:

PROTAGONIST: Domnule doctor, sunt foarte mulțumit cum mi-a ieșit operația și aș vrea să vă mulțumesc mai substanțial. Nu mă refuzați, va rog, luați așa…

DOCTOR: Cu plăcere.

Până aici vi se pare familiar? Omul bucuros că și-a îmbunătățit vederea, încearcă – cu mijloacele de care dispune – să îmbunătățească traiul doctorului care s-a ajutat. Am menționat că era o clinică particulară? Am menționat că cea mai ieftina operație acolo cosță 2500 RON? Victimele tac în ignoranță sau aprobare.

De final de articol, am un bonus: sfat românesc autentic fără legătură cu povestioara de mai sus – NU FURA BĂ, DACĂ NU TE PRICEPI!

Țara noastră e frumoasă.

Reclame

Jurnalismul de conveniență și advertsing-ul romglez

36634355_10155939142092758_6854437169243619328_n

Foto: Dragoș Dehaur

„Furculision” – ne trebie să mîncăm două ânghețătzi.

Nu există scuză pentru greșeala de pe ecranul din poză. În spatele acestei greșeli e o echipă, un lanț de oameni prin care trece informația și care are datoria de a o controla pentru orice cusur. Pentru că educația informală de azi e constituită în deosebi de informația care vine de la televizorul aflat la loc de cinste în orice casă ai intra, jurnalistul își asumă rolul de educator en-masse. În anii ’90 se vehicula o vorbă: „nivelul de civilizație a unei țări se vede în pușcării”. Iată că – la vedere! – nivelul de cultură al unei țări e trădat de mass-media. (Aici nu voi menționa și alte calități evidente ale jurnalismului practicat la noi.)

O altă categorie de educatori care nu merită, dar trebuie menționată, este publicitarul romglez. El/ea se vor exprima exclusiv onomatopeic și în expresii împrumutate, fără legătură culturala cu arealul în care-și exercită funcțiunea de creator. În disimularea nivelului de inteligență, această categorie și-a perfecționat stilul accesorizându-se cu laptop-ul ținut pe o mână, cu aceeași afectare ca pe gentuța de firmă din Dragonul Roșu.

Întrebarea care se pune singură are un aer de „Zeitgeist”: Cine și cu ce scop angajează acești oameni?

În loc de răspunsul pe care nu-l dețin, voi spune o poveste:

„Într-o zi, ca oricare alta – pentru că dacă ar fi fost una specială, probabil ar fi rămas în istorie, Harap-Alb se întâlni cu fratele Spânului, care era – după cum bănuiți – binecuvântat cu păr în excess. Făcând antiteză cu fratele său calvit, Pilosul (căci așa îl striga lumea pe fratele Spânului) era considerat om cinstit pentru că nu avea nevoie să țepuiască pe nimeni, el făcând avere din părul pe care-l vindea pentru peruci, tupe’-uri și mustăți. Bref: Pilosul îl rugă pe Harap-Alb – că dacă tot se duce să ia blana cu nestemate a cerbului – să-i aducă și lui un diamant cu care s-o ceară de nevastă pe Muma-Pădurii, concubinajul nemaifiind o combinație (amândoi având averi câștigate cinstit) și pentru că statul nu mai recunoștea familia mono-parentală (Ileana Cosânzeana era fiica lor), se temea că drepturile fiică-sii ar putea fi încălcate flagrant de instituțiile ale căror funcționari sunt plătiți din impozitele grase pe care el, le plătește. În schimb, el i-o va da de nevastă pe Ileana Cosânzeana (care semăna doar parțial cu tac-su, de aici și numele de Cosânzeana) în cazul în care treaba cu fata împaratului nu iese. Și-am încălecat pe-o șa…” și mai departe – pentru cei care știți basmul – știți ce s-a întâmplat.

Morala e că plătim și alegerile pe care nu le facem.

319286maxim

Foto: Curierul Național

Orgasmul multiplu de natură politică

Masculul alfa. Sau femela alfa. Sau perechea alfa. Alfa se pozitionează la conducerea haitei și se asteaptă ca ceilalți să-i cedeze supuși cea mai bună bucată de carne, cel mai bun loc la soare sau cel mai plăcut uscat loc în barlog. Pielea plesneste de sănătate, bronzul de California lucește ca farul Capului Verde iar apartamentul din Primăverii sau altă zonă rezidențială cu pretenții (pentru care tu ai plătit), e cat se poate de adecvat poziției sociale arogată. Se observă de multa vreme că acest comportament al clasei politice profesioniste ține de o realitate în care votul democratic nu există.

Sistemul de vot actual pentru parlamentul României nu permite alegerea unei persoane cu legatura in comunitatea pe care o reprezintă. Nu votezi o față, un om în care ai încredere și pe care să-l poți trage la răspundere, nu votezi un om care să reprezinte interesele comunitare. Ce votezi e un partid și pe oricine decide partidul respectiv să plaseze pe o listă de nume în dreptul cărora nu recunoști nici o față. De care nici nu ai auzit. Din care nici unul nu știe o iotă despre satul tău natal. Sau în cel în care locuiești. Tu sau părinții tăi.

In nomenclatorul de meserii nu există politicianul. Totuși, politicianul de carieră în România, se manifestă ca un meserias, mascul alfa, fără a fi calificat în domeniul pe care îl controleaza la un moment sau altul. Aici ai explicat termenul PROFESIE.  Aici vezi atitudine de politician profesionist. Iată că libidoul politicianului, care-și bagă organul sexual în calitatea ta de cetățean cinstit, are legatura directă cu lipsa de legatură afectivă între persoana sa și „cetățeanul de rând”, având astfel pretenția la un orgasm demn de un adevarat dominatrix. Dați-ne țara înapoi, huliganilor! Țara noastră e frumoasă!

19692509_10155021396922758_1133736643_n

When sex is confused with love

Să crești într-o familie cu valori conservatoare (de cele mai multe ori  dobândite pe linie parentală) nu e chiar simplu în România secolului 21. Puțini copii crescuți în astfel de familii au exemplu concret de ceea ce înseamnă gest de afecțiune față de cel/cea iubită. Aud însă, gâfâieli și scârțit de pat din camera părinților când canicula nopților de vară îi trezește leoarcă de transpirație și însetați. Zi tu, dacă-ti mai arde să te duci la frigider după apă cu așa soundtrack! În orice caz, cu inima curată, la acea vârstă știi că iubirea e esențială căsniciei pentru că „tu te-ai născut din iubirea noastră”. Certurile și reproșurile (sau violența domestică) sunt sarea și piperul relației – așa ai auzit de la bunicii care se bucură de o căsnicie de peste 50 de ani, care mai zic că „cel mai mult ne plăcea când ne împăcam”. N-ai tu de unde să înțelegi privirile pline de subînțeles dintre ei. Sunteți deștepți și e ușor să înțelegeți de ce ajungem să confundăm copulația cu iubirea (deși nu se exclud, totuși prima poate fi cel mult o manifestare a celei de-a doua).

Uite așa, ajungem în anul 2017, în care politicienii profesioniști iși declară iubirea pentru națiune. Și ce să vezi…? Săptămâna asta noul guvern a jurat să se iubească cu țara până la adanci bătrâneți. Țara noastră e frumoasă.

giphy (1)

Preaviz de ploaie caniculară

Trăim în continuare în comuniune cu natura, nu vă lăsați păcăliți de faptul că mulți dintre noi s-au născut în jungla de beton. Dacă nu ții cont de efectele pe care le are trecerea timpului – pâinea lăsată afară se usucă, laptele se acrește, faci insolație, capeți o B.T.S. de mai mare dragostea,  apare sarcina nedorită, arzi mâncarea, arde depozitul/clubul, se schimbă guvernul, are loc ROXIT, și descoperim că președintele Johannis tine o conferință de presă în japoneză.

Un obicei care a devenit atât de frecvent încât a intrat în natural, e naturalețea cu care se plătesc amenzile fără amendarea comportamentului. Pentru că e mai profitabil să plătești amenzi, și oricum până la momentul dezastrului (fie retragerea autorizației, fie accidente grave sau chiar incendii) investiția și-a scos banii de mult (cu mult peste) și investitorul își permite dauna. De pierdut au doar victimele colaterale, bineînțeles. Ce are de spus reprezentantul autorității?: „Am dat amenzi, în mai multe rânduri, în valoare de peste 14 mii de RON, adică 140 de milioane de lei vechi, a constatat și departamentul de pompieri (n.r. – altă autoritate cu funcția de aplicare a legii statului), în cursul a mai multor controale că există nereguli, dar niciuna dintre măsurile necesare pentru prevenirea acestui dezastru nu a fost luată.”

Ce ar fi zis un pirotehnist în fața unei bombe cu ceas pe care nu a apucat s-o dezamorseze? „Băi cum a trecut timpul ăsta…”. Țara noastră e frumoasă.

anigif_enhanced-17348-1405698069-14

Clipa de liniște înaintea țigării de după

Violul la români e benevol și nu are legatură cu sexul. Are, însă, mare legatură cu exteriorizarea pasiunii – fie ea religioasă sau politică, sportivă, mai ales a pasiunii evlavioase cu care apără din beznă diverse cauze fără legătură cu propria persoană sau cu cei apropiați. Pentru, împotrivă sau neutru, ai oportunitatea de a fi violat/ă din toate direcțiile pentru că, nu-i așa, cine dracu’ te-a pus să stai în drum?

Futaiul ăsta e în directă relație cu inteligența declarată a întregii națiuni care funcționează după principiul filosofic: „Păi ce, io-s mai prost ca ăla?” Ca atare, fiecare generație are ceva de zis în dreptul ei [mișcarea de frondă a babelor și moșilor care fac chetă pentru avocații milionarului popă Pomohaci (nu se cheamă prostie) da?!?, e „dovada că poporul e închegat și poate acționa ca unul”]. Un alt principiu filosofic, de data asta mai tânăr e: „Stau cu mâna-n sân că doar-doar s-o-neca vecinu’ cu tot cu capră”. Rezultatul e că domnul Dragnea e singurul cocoș care aleargă prin ogradă și latră la trecători știind că n-are nici unul curajul să-l ia de o aripă și să-l arunce-n borș.

Media proprietate privată ne bucură cu elogii despre diverși indivizi în timp ce dă cu barda în poporul energic în nevolnicia lui, iar noi? Noi ne bucurăm de violul în grup și de clipa de liniște de dinaintea țigării de după. Țara noastră e frumoasă.

Preotii_din_Rusia_aghiazma_peste_cap