CINEFURĂĂLAE

De așteptat ar fi să încep cu zicatoarea aia cu oul și cu boul, dar eu voi cita un cântecel: „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen/ Și pentru că nu se rupea, a mai chemat un elefant…”. Și din păcate nu, nu plătim nemțește – la masa la care sunt, plătesc doar eu. La masa ta – doar tu, și ai-ho mai departe, chiar dacă nu stăm singuri la mesele noastre, iar comesenii comanda specialitatea bucătarului.

Trasul spuzei pe cartofii personali și șpăguța băgată în buzunarul care „trebuie” sunt atât de normale la români, încât se poate spune – fără să se greșească – că e un obicei folcloric specific românesc.

Mă voi abține de la a mai da și alte referințe culturale pentru a nu părea că încerc să par vreun citit. Știți ce asasinează poporul ăsta? Lipsa de mândrie – nu, ci lipsa de responsabilitate. Diferența dintre tine și cel mai bun tu constă în decizia de moment. Și pentru că e o expresie filosofică demonetizată până la derizoriu, voi argumenta la ea până o voi reașeza acolo unde i se cuvine locul.

Argumente cu alineat:

  • Când iei ce nu e al tău, cineva e victimă;
  • Când dai degeaba, familia ta e victimă;
  • Ceea ce ți se cuvine ține de context: ai muncit – ți se cuvine, n-ai muncit – nu ți se cuvine. Inversează-le și cineva va fi o victimă;
  • Creșterea numărului de victime e exponențială în funcție de poziția socială în care te afli, atunci când încurajezi contexele primelor două puncte și susții reversul valorilor expuse la cel de-al treilea.
  • Să alegi să nu fi sau să nu creezi o victimă, trebuie să înțelegi situațiile expuse mai sus.

Cândva, un lăutar m-a învățat să cânt și pe mult, și pe puțin, că e muncă cinstită. Furatul puțin sau mai mult, tot furat e. Nici nu contează obiectul acțiunii, întotdeauna va fi o victimă în ecuație. Deunăzi, mă aflam pe holul unei clinici de oftalmologie excelentă, care dispune de chirurgi senzaționali. Până aici, informația oferită e că mă aflam acolo pentru o operație. O poveste nu e bună dacă protagonistul – un om obișnuit – nu e într-o situație extraordinară. Povestitorul – eu – martor pasiv, protagonistul și doctorul:

PROTAGONIST: Domnule doctor, sunt foarte mulțumit cum mi-a ieșit operația și aș vrea să vă mulțumesc mai substanțial. Nu mă refuzați, va rog, luați așa…

DOCTOR: Cu plăcere.

Până aici vi se pare familiar? Omul bucuros că și-a îmbunătățit vederea, încearcă – cu mijloacele de care dispune – să îmbunătățească traiul doctorului care s-a ajutat. Am menționat că era o clinică particulară? Am menționat că cea mai ieftina operație acolo cosță 2500 RON? Victimele tac în ignoranță sau aprobare.

De final de articol, am un bonus: sfat românesc autentic fără legătură cu povestioara de mai sus – NU FURA BĂ, DACĂ NU TE PRICEPI!

Țara noastră e frumoasă.

Reclame