Jurnalismul de conveniență și advertsing-ul romglez

36634355_10155939142092758_6854437169243619328_n

Foto: Dragoș Dehaur

„Furculision” – ne trebie să mîncăm două ânghețătzi.

Nu există scuză pentru greșeala de pe ecranul din poză. În spatele acestei greșeli e o echipă, un lanț de oameni prin care trece informația și care are datoria de a o controla pentru orice cusur. Pentru că educația informală de azi e constituită în deosebi de informația care vine de la televizorul aflat la loc de cinste în orice casă ai intra, jurnalistul își asumă rolul de educator en-masse. În anii ’90 se vehicula o vorbă: „nivelul de civilizație a unei țări se vede în pușcării”. Iată că – la vedere! – nivelul de cultură al unei țări e trădat de mass-media. (Aici nu voi menționa și alte calități evidente ale jurnalismului practicat la noi.)

O altă categorie de educatori care nu merită, dar trebuie menționată, este publicitarul romglez. El/ea se vor exprima exclusiv onomatopeic și în expresii împrumutate, fără legătură culturala cu arealul în care-și exercită funcțiunea de creator. În disimularea nivelului de inteligență, această categorie și-a perfecționat stilul accesorizându-se cu laptop-ul ținut pe o mână, cu aceeași afectare ca pe gentuța de firmă din Dragonul Roșu.

Întrebarea care se pune singură are un aer de „Zeitgeist”: Cine și cu ce scop angajează acești oameni?

În loc de răspunsul pe care nu-l dețin, voi spune o poveste:

„Într-o zi, ca oricare alta – pentru că dacă ar fi fost una specială, probabil ar fi rămas în istorie, Harap-Alb se întâlni cu fratele Spânului, care era – după cum bănuiți – binecuvântat cu păr în excess. Făcând antiteză cu fratele său calvit, Pilosul (căci așa îl striga lumea pe fratele Spânului) era considerat om cinstit pentru că nu avea nevoie să țepuiască pe nimeni, el făcând avere din părul pe care-l vindea pentru peruci, tupe’-uri și mustăți. Bref: Pilosul îl rugă pe Harap-Alb – că dacă tot se duce să ia blana cu nestemate a cerbului – să-i aducă și lui un diamant cu care s-o ceară de nevastă pe Muma-Pădurii, concubinajul nemaifiind o combinație (amândoi având averi câștigate cinstit) și pentru că statul nu mai recunoștea familia mono-parentală (Ileana Cosânzeana era fiica lor), se temea că drepturile fiică-sii ar putea fi încălcate flagrant de instituțiile ale căror funcționari sunt plătiți din impozitele grase pe care el, le plătește. În schimb, el i-o va da de nevastă pe Ileana Cosânzeana (care semăna doar parțial cu tac-su, de aici și numele de Cosânzeana) în cazul în care treaba cu fata împaratului nu iese. Și-am încălecat pe-o șa…” și mai departe – pentru cei care știți basmul – știți ce s-a întâmplat.

Morala e că plătim și alegerile pe care nu le facem.

319286maxim

Foto: Curierul Național

Reclame

2 gânduri despre „Jurnalismul de conveniență și advertsing-ul romglez”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s